Un bloc de locuinţe schimbă peisajul şi va fi acolo chiar şi peste 50 de ani. De aceea, cel mai bine ar fi ca dezvoltatorii să apeleze la arhitecţi pentru a oferi oraşului o faţadă de care să nu ne fie ruşine peste ani. Iată o lecţie pentru România: cum arată locuinţele sociale din Copenhaga.
Apartamente frumoase, dar la prețuri accesibile au fost finalizate în partea de nord-vest a orașului Copenhaga, şi asta datorită prefabricatelor. Proiectat de Bjarke Ingels Group ca parte a asociației de locuințe non-profit, Lejerbo "Homes for All", Dortheavej Residence este o clădire curbată de 6.800 de metri pătrați, cu 66 de apartamente noi pentru clienți cu venituri mici.
Cu un exterior învelit în scânduri lungi de lemn și stivuite pentru a crea un model atrăgător de carouri, apartamentele sunt înalte de 3,5 metri şi au suprafeţe vitrate mari pentru a lăsa lumina naturală să pătrundă la interior.
[caption id="attachment_96813" align="aligncenter" width="889"]
Lecţie pentru România: cum arată locuinţele sociale din Copenhaga[/caption]
Construit cu un buget strict, de 9,8 milioane de dolari, complexul rezidenţial de cinci etaje este format din apartamente cu dimensiuni cuprinse între 60 și 115 de metri pătrați.
Pentru a menține costurile reduse, a fost utilizată o paletă simplă de materiale de construcţii: beton și lemn. Deoarece noua clădire se află într-unul din cele mai diverse cartiere ale orașului, arhitecții au dorit să accentueze transparența și comunitatea.
Geamurile cu înălțime completă, balcoanele și spațiile publice ajută la atingerea acestor obiective.
[caption id="attachment_96815" align="aligncenter" width="889"]
Lecţie pentru România: cum arată locuinţele sociale din Copenhaga[/caption]
[caption id="attachment_96816" align="aligncenter" width="889"]
Lecţie pentru România: cum arată locuinţele sociale din Copenhaga[/caption]
Arhitectură spectaculoasă pentru locuinţe sociale
"Locuințele accesibile sunt o provocare arhitecturală datorită restricțiilor bugetare necesare", spune Bjarke Ingels, partener fondator la BIG. "Am încercat să mobilizăm construcția modulară cu materiale modeste pentru a crea spații generoase de locuit atât la nivel urban cât și la nivel rezidențial", mai spune arhitectul. [caption id="attachment_96818" align="aligncenter" width="889"]
Lecţie pentru România: cum arată locuinţele sociale din Copenhaga[/caption]
[caption id="attachment_96819" align="aligncenter" width="889"]
Lecţie pentru România: cum arată locuinţele sociale din Copenhaga[/caption]
Clădirea curbată încadrează o piaţă publică, orientată spre stradă, care va fi amenajată cu cireşi și locuri de parcare pentru biciclete. Ansamblul mai dispune şi de o curte verde închisă pentru activități recreative.
[caption id="attachment_96821" align="aligncenter" width="1020"]
Lecţie pentru România: cum arată locuinţele sociale din Copenhaga[/caption]
Sursa: Inhabitat
Foto: BIG